Mircea Babeș

OBSERVAȚII
la proiectul de Ordin al MCPN privind ”procedura de acordarea autorizațiilor de cercetare arheologică”

Art. 1 (1) Sintagma ”cercetarea arheologică” trebuie înlocuită cu ”cercetarea arheologică de teren (săpături sistematice, preventive și de salvare, supravegherea, diagnosticul, utilizarea detectoarelor de metale”. Prin ”cercetare arheologică” se înțeleg și studiile de cabinet, de bibliotecă și de arhivă, folosind descoperiri deja publicate și obiecte din colecții ( de la lucrările de masterat și doctorat la studiile științifice aprofundate), care nu au nevoie de autorizarea de către MCPN. Cercetarea fundamentală este și trebuie să rămână liberă.
(2) Limitarea instituțiilor/”instituției organizatoare a cercetării arheologice” la instituțiile/”instituția publică de profil muzeal” este inacceptabilă. Ea ar însemna anularea dreptului institutelor Academiei și al celor universitare de a organiza cercetări arheologice (de teren). Această restricție este abuzivă, intolerabilă, la fel ca și condiția ca instituția organizatoare să fie proprietarul sau administratorul terenului repectiv. Câte instituții sunt proprietarii siturilor arheologice pe care le cercetează?! Îi putem obliga pe proprietari să renunțe la terenurile respective? Are statul banii să le răscumpere? Este un nonsens. Se uită că Legea 18 (fondul funciar) îi obligă pe proprietarii de drept să permită cercetarea arheologică (inclusiv săpăturile sistematice și preventive) pe terenurile posedate.
(3) Nu se specifică ce condiții ar trebui să îndeplinească alte instituții pentru a primi ”la mâna a doua” calitatea de ”instituție organizatoare”. Pot să nu fie muzee și să nu fie proprietarii terenului? Li se transferă doar obligațiile sau și drepturile? Această prevedere neclară poate deschide calea unor aranjamente oneroase între instituții și persoane.
Art. 5 (2) Valabilitatea autorizațiilor pentru săpăturile preventive și supravegheri trebuie prelungită la un an deoarece acest tip de cercetări necesită campanii lungi, sub presiunea investitorilor care ar dori să progreseze cât mai repede (vezi Roșia Montană, autostrada Bechtel etc.).
Art. 6. Se restrânge competența (redusă oricum doar la consultare) a Comisiei Naționale de Arheologie (CNA) la cercetările (săpăturile) sistematice, toate celelalte autorizații urmând a fi eliberate de direcția de specialitate din MCPN, fără nici o consultare/aviz din partea acestui for. Oricâte lipsuri a avut CNA, ea reunea totuși 21 specialiști din toate domeniile arheologiei și din toate regiunile țării, a căror competență nu poate fi pusă la îndoială. Cei doi arheologi din Minister (d-nii Angelescu și Gămureac) nu pot acoperi decât o foarte mică parte a domeniului de specialitate și nu se pot descurca în fața numărului mare de cereri de autorizare, cu deplină competență și responsabilitate. Ar trebui ca și săpăturile preventive, care pot avea o mare importanță, să fie evaluate și avizate obligatoriu de CNA, în timp ce, în sensul descentralizării, supravegherile, diagnosticul și utilizarea detectoarelor să poată fi decise de direcțiile județene și raportate la Minister.
Art. 7. Face referire la ”Strategia națională în domeniul cercetării arheologice”, aprobată prin Ordinul MCPN. O asemenea strategie ar trebui să întrunească și acordul Academiei Române și al Ministerului Educației și Cercetării, respectiv al instituțiilor lor de specialitate.
Art. 8. CNA nu ar trebui să refuze nominalizarea unui cercetător în funcția de ”responsabil științific de șantier” sub motivul încetării raporturilor de muncă (2a). Unui cercetător de valoare pensionat, cu statutul de expert, nu i se poate confisca dreptul de autor, câștigat anterior prin conducerea științifică a șantierului. Cu acordul instituției organizatoare, el ar trebui să poată coordona științific șantierul în continuare (vezi și art.10/2), manageriatul fiind asigurat de o persoană activă din instituția respectivă. ”Abandonarea” ( de fapt întreruperea) cercetării timp de 3 ani nu reprezintă nici ea un motiv de recuzare, știut fiind că aceasta se produce (mai ales în ultimii ani) ca urmare a lipsei de fonduri, și nu a voinței cercetătorilor.
Art. 9. Suspendarea unui șantier arheologic sistematic sau trecerea lui la alta instituție organizatoare nu se pot face invocându-se un criteriu ambiguu: neconcordanța cu ”Strategia națională” (supra art. 7) (document care nu a fost pus de acord cu Academia și cu Ministerul Educației). În condițiile crizei financiare nici ne-asigurarea finanțării sau cofinanțării nu poate fi un motiv admisibil pentru schimbarea instituției organizatoare. O asemenea schimbare va duce la conflicte între instituții și personalități științifice și la împărțirea patrimoniului din același sit între instituții diferite, ceea ce nu este recomandabil.
Art. 10 (3). Implicarea proprietarului sau administratorului terenului pentru paza și protecția vestigiilor (care vor fugi de această răspundere) trebuie completată cu răspunderea instituției organizatoare a cercetării.
Art. 10-12. Obligativitatea prezentării ortofotoplanului la cererea de autorizație necesită un răgaz de 2-3 ani pentru achiziționarea acestui document de la instituțiile specializate sau pentru finanțarea unor zboruri speciale pentru aerofotografierea obiectivului. Cererile trebuie să precizeze cine este beneficiarul și/sau finanțatorul cercetării. Această precizare este indispensabilă în cazul cercetărilor preventive, de supraveghere și de diagnostic și trebuie întărită prin angajamentul scris al investitorului.
Art. 13. Cercetările de teren de tip diagnostic pot fi subordonate unui proiect de cercetare arheologică preventivă și deci încadrate la art. 11 și 13. Atunci când ele au un caracter pur științific (de ex. studiul unei culturi sau epoci într-o anumită zonă; dinamica populării; evoluția mediului natural într-un spațiu dat), fără a implica intervenții în sol, ci cel mult recoltări de materiale/probe de la suprafața solului și înregistrarea lor în repertorii și hărți științifice, aceste cercetări – cunoscute de la începuturile arheologiei ca periegheze – trebuie exceptate de la orice regim de autorizare, de natură să le frâneze pe cale birocratică.
Art. 15-17. După părerea mea dosarele de autorizare a cercetării preventive (mai ales la obiective mari, importante) trebuie supuse aceleiași proceduri ca și cele de cercetări sistematice, inclusiv avizării/ aprobării CNA (cf. Art. 10), iar celelalte (supravegheri, diagnostic, detectoare) lăsate în competența nemijlocită a Direcției din MCPN și a direcțiilor județene. În același context propun ca prevederile art. 8 și 9 (cu sugestiile noastre de modificare) să se aplice nu numai șantierelor sistematice ci și șantierelor arheologice preventive.

PS. Ca o impresie generală, Proiectul de ordin trădează preocuparea de a concentra competențele în materie de ”cercetare arheologică” (de teren) în interiorul MCPN, în speță al ”direcției de specialitate”, cu o minimă preocupare de concertare cu Academia Română și Ministerul Educației și Cercetării. Minimă este și tendința de descentralizare, de transmitere a unor competențe către Direcțiile județene ale MCPN. Dăunătoare este și minimalizarea în continuare a CNA, în competența căreia (limitată la consultare) au rămas doar cercetările – săpăturile sistematice. Se poate discuta critic despre componența dezechilibrată a acestei comisii (doar 2-3 reprezentanți ai institutelor Academiei, în schimb peste jumătate provenind din muzee) sau despre calificarea profesională și morală individuală a unora dintre membrii ei, este însă clar că MCPN nu se poate dispensa de avizul sau chiar deciziile profesionale ale unui corp de specialiști, desemnați proporțional de cele trei rețele principale din arheologia românească în cadrul CNA: muzeele, institutele Academiei și învățământul superior. Pornind de la acest principiu al proporționalității, ar fi de dorit o modificare a componenței CNA și, ulterior, o reexaminare a actelor normative (ordine MCPN, chiar și Ordonanța 43 modificată) din ultimii 10 ani.
Aș fi curios să aflu cum va judeca actuala Comisie proiectul de Ordin despre care vorbim, dacă îi va fi prezentat în această formă.

Prof.dr. Mircea Babeș

„Art. 1. (1) Cercetarea arheologică se realizează de către instituțiile organizatoare numai pe baza autorizaţiilor emise de către Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, prin direcţia de specialitate, potrivit legii.
(2) In sensul prezentei proceduri, prin instituția organizatoare a cercetării arheologice, denumită, în continuare, instituția organizatoare, se înțelege instituția de profil muzeal care are calitatea de proprietar sau administrator al terenului pe care se află situl arheologic, sau care este solicitată se efectueze cercetarea arheologică pe terenuri aferente unor obiective investiționale.
(3) În cazul în care, prin protocol, instituția prevăzută la alin. (2) transferă obligațiile cu privire la organizarea șantierului arheologic altei instituții de profil muzeal, aceasta din urmă este considerată instituția organizatoare.
[...]
Art. 6. (1) Autorizația pentru cercetare arheologică sistematică este eliberată de către direcția de specialitate din cadrul Ministerului Culturii și Patrimoniului Național, în urma consultării Comisiei Naționale de Arheologie, în condițiile legii și ale prezentei proceduri.
(2) Comisia Națională de Arheologie supune aprobării Ministrului Culturii și Patrimoniului Național Planul anual al cercetarilor arheologice sistematice din România, care cuprinde lista șantierelor arheologice sistematice și a responsabililor științifici
[...]
Art. 10 (1) Pentru obţinerea autorizaţiei pentru cercetare arheologică sistematică, prevăzută în anexa nr. 1, sunt necesare următoarele documente:
[...]
(g) declarație din partea instituției organizatoare cu privire la asumarea obligației de a asigura paza permanentă a sitului arheologic, pentru siturile arheologice de interes prioritar, sau la organizarea măsurilor de protecție a celorlalte situri arheologice, după caz
(2) În cererea prevăzută la lit. a), va fi menționat colectivul de cercetare, în care foștii responsabili științifici de șantier arheologic sistematic pot fi numiți consultanți științifici ai șantierului arheologic, în vederea valorificării, prin prelucrare și publicare, a materialelor arheologice descoperite în cercetările propriiʺ.

Invocarea Metodologiei legate de Registrul Arheologilor ne indica, cum era si firesc, potrivit termenelor legale, faptul ca acest document a fost adoptat. Dezbatarea anteriorra propusa aici, in urma cu aproape o jumatate de an, n-a condus la niciun rezultat concret care sa se poata concretiza in amendamente utile.
Discutiile repetate pe care le-am avut referitor la iminenta unor astfel de masuri sunt acum in curs de desavarsire. In mod evident sunt vizate situatiile existente pe multe dintre santierele reprezentative din Romania, in care exista probleme/neclaritati privitoare la relatia dintre institutiile coordonatoare si cele locale, respectiv probleme legate de persoana care asigura coordonarea santierului.
Asteptam cu interes opiniile, dar mai ales solutiile voastre, care reunite intr-un punct de vedere coerent trebuie sa fie transmise Comisiei Nationale de Arheologie.

Cu salutari colegiale,

Ovidiu Țentea

O rugăciune, o lacrimă, o lumânare aprinsă şi flori.

Sit tibi terra levis!

Colegii de la Muzeul Naţional de Istorie a României

Vă semnalez faptul că pe saitul Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional, categoria “Dezbateri acte normative pe care MCC doreste să le modifice”, a fost postat, în urma cu câteva zile, proiectul unui Ordin pentru aprobarea Metodologiei privind atestarea personalului de specialitate din domeniul cercetării arheologice şi înscrierea sa în Registrul Arheologilor

De asemenea, vă reamintesc/semnalez faptul că o dezbarere în jurul acestui subiect a fost găzduita pe blogul Despre arheologie şi patrimoniu în luna septembrie 2009.

Se poate observa că în niciun caz nu este vorba de o reformare a metodologiei. Cred că publicarea proiectului poate oferi oportunitatea de a discuta şi de a ajunge la un pachet de amendamente şi  reformulări consistente.

Salutări colegiale

Ovidiu Ţentea

Va trimit textul unui mail extrem de interesant, primit de la unul dintre colegii nostri de la MINA Constanta, privitor la ceea ce se intampla cu sapaturile de salvare din Constantza….
Dupa ce cititi textul mesajului de mai jos, puteti protesta semnand petitia online “Pe centura arheologiei”…

Cu stima,
Catalin Lazar
presedintele Asociatiei Romane de Arheologie

—– Forwarded Message —-
From: George Neagu

Ma numesc George Neagu, sunt muzeograf la Muzeul de Istorie Nationala si Arheologie Constanta si presedintele Sindicatului Ovidius al Lucratorilor din Muzee Constanta. De aproximativ doua luni, arheologii din muzeul nostru desfasoara activitati de cercetare arheologica pe centura ocolitoare a orasului Constanta. In timpul acestor lucrari au intervenit mai multe probleme pe care vreau sa vi le semnalez si sa va rog sa le faceti publice, ajutandu-ne astfel sa ajungem la o situatie care sa ne permita desfasurarea activitatii in conditii optime.
Din motive greu de inteles, lucrarile arheologice de pe aceasta centura si de pe sectorul Medgidia-Constanta al viitoarei autostrazi, nu au fost incredintate direct muzeului constantean, ci unei firme ”capusa”, Deprom S.R.L.. Aceasta firma apartinea dnei Lucia Coja, nimeni alta decat sotia dlui Eugen Coja, angajat pe atunci al Directiei Judetene pentru Cultura, Culte si Patrimoniul Cultural National Constanta, institutie care ar fi trebuit sa controleze activitatea firmei sus-numite (intre timp, dl. Coja si-a dat demisia).
Aceasta firma a subcontractat muzeul pentru lucrarile de cercetare arheologica, pastrandu-si doar pe cele de supraveghere arheologica. Va anexez ca attachement contractul intre aceasta firma si muzeu. Prin acest contract, firma Deprom se obliga sa asigure intreaga logistica necesara ‘’sapaturii manuale”. Lasand la o parte ambiguitatea termenului ‘’sapatura manuala”, nedefinit de nici o lege, singurele unelte asigurate au fost cazmalele, lopetile, tarnacoapele si, doar in unele puncte, spaclurile.
Un alt aspect este cel legat de masurile de protectia muncii, care intra inclusiv sub incidenta dreptului penal. Abia dupa o luna de la inceperea lucrarilor, ne-au fost cumparate casti, veste si bocanci si, la doua luni, salopete si pelerine de ploaie.
Din punct de vedere al standardelor stiintifice, lipsurile sunt si mai mari. In unele cazuri, un singur arheolog este pus sa supravegheze mai multe puncte in acelasi timp, aflate la mai multe sute de metri distanta. Lipseste minimul de echipament tehnic (eu spre exemplu am fost trimis sa sap fara aparat foto, busola, etc).
Extrem de grav mi se pare si faptul ca suntem pusi sa sapam in puncte pentru care nu ni se da nici o documentatie, nestiind daca pentru acestea exista autorizatie de sapatura. Eu am cerut documentatia punctului in care am fost trimis pentru cercetare dlui. Virgil Lungu, care afirma ca este responsabil de punct si a refuzat sa mi-o dea. Fapt pentru care am fost pus sa fac o explicatie prin care sa spun de ce nu merg pe teren. Responsabilii stiintifici lipsesc de pe punctele de lucru, facand doar vizite de cateva minute odata la cateva zile. Mai mult, exista multe puncte in care nu sunt prezenti decat un singur arheolog debutant.
Trebuie spus ca in mai multe cazuri s-au distrus situri arheologice cu buldozerul, lucru sesizat organelor in drept.
Acestea ar fi doar principalele probleme cu care ne confruntam. Trebuie subliniat ca in momentul de fata, cercetarea arheologica se desfasoara cu 5-6 oameni in teren, numar extrem de mic fata de necesitati si ca se pregateste si preluarea activitatii de supraveghere arheologica, pe langa cea de cercetare (activitatea este in prezent asigurata de firma Deprom SRL).
In data de 14.09.2009, am depus o sesizare la Directia Judeteana pentru Cultura, Culte si Patrimoniul Cultural National Constanta. Sesizarea este scrisa de mana, drept care va anexez o transcriere a ei.
Eu si colegii mei asteptam sprijinul dumneavoastra.

Link-ul pe puteti semna petitia ”Pe centura arheologiei” este http://www.petitieonline.ro/petitie/pe_centura_arheologiei_-p62744048.html

Nicăieri în Europa arheologii nu se intersectează cu constructorii pentru că ei lucrează peste tot inaintea lor sau, în cel mai rău caz, într-un grafic care permite accesul comun pe tronsoane. Problema care se pune este de ce nu se poate întâmpla acest acest lucru şi în Romania? În faza de Studiu de Fezabilitate şi chiar Proiect Tehnic autorităţile din domeniul patrimoniului cultural oferă informaţiile corecte beneficiarului (dacă acestea solicită acest lucru!!!) privind siturile arheologice posibile de pe viitoarele tronsoane ale autostrăzilor. Până la intrarea utilajelor pe diferitele tronsoane mai trece un an, doi sau poate chiar mai mult. Acest interval este folosit în Europa, în ordine, pentru despăgubiri de terenuri, deminări, mutări de reţele de telecomunicaţii, electrice, gaz, apă, contracte şi acces pentru arheologi pe terenurile statului sau chiar pe terenuri private, cumpărate între timp de stat etc.

În Romania, în tot acest interval arheologii sunt nevoiţi să aştepte. Să vă dau un exemplu clasic: în cazul Autostrăzii Transilvania (412 km ) se cunoaşte ductul întregului tronson. Arheologii au cercetat şi au propus spre descărcare de sarcină arheologică peste 100 km. Acum arheologii sunt nevoiţi să aşteapte cercetarea celor peste 300 km rămaşi, unde nu sunt situri decât pe aproximativ de 30-40 km. Când se va întâmpla acest lucru? Din păcate D-le Preşedinte doar în momentul când vor intra şi constructorii. Pe baza scurtei argumentaţii de mai sus, sunt convins, Domnule Preşedinte că greşeala nu este în ograda arheologiei, ci în cu totul altă parte!!!

Cu stimă,

Cercetător ştiinţific dr. SORIN ILIE COCIŞ

ACADEMIA ROMÂNĂ Institutul de Arheologie şi Istoria Artei

Str. Constantin Daicoviciu 2

400020 Cluj-Napoca.

          Supun atenţiei Dumneavoastră mai multe nereguli apărute în funcţionarea Comisiei Naţionale de Arheologie în chestiunea şantierului arheologic Ulpia Traiana Sarmizegetusa.
          Conform protocolului încheiat între instituţiile participante în data de 15 iunie 2007, coordonarea ştiinţifică a şantierului îi aparţine Universităţii „Babeş-Bolyai”, iar responsabilul şantierului este subsemnatul, Ioan Piso. Prin urmare, fondurile pentru cercetările arheologice din anul 2009 au fost cerute în data de 23.01.2009 de Universitatea „Babeş-Bolyai” prin prof. dr. Andrei Marga, rectorul Universităţii, şi prin subsemnatul (act înregistrat la MCCPC sub numărul 291/27.01.2009). Nu am primit niciun răspuns la această cerere. Răspunsul l-a primit cel care nu l-a solicitat, şi anume Dl. Dr. Dorin Alicu de la Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei. Pe de altă parte, autorizaţia de săpătură am solicitat-o eu, dar a primit-o acelaşi Dorin Alicu. Chiar înainte de primirea acestui act, Dl. Alicu a reorganizat şantierul, alcătuind noi echipe şi solicitând colaborarea unor noi instituţii.
          În şedinţa din 27.02.2009 a Comisiei Naţionale de Arheologie a fost respinsă delaţiunea lui Alexandru Diaconescu şi a lui Emilian Bota, iar eu am fost confirmat în funcţia de responsabil al şantierului cu scorul, anunţat cu mândrie de preşedintele Comisiei, de 21:0. Asta probabil fiindcă eram de faţă. În şedinţa următoare mi-a fost desemnat ca adjunct Dl. Dorin Alicu, fără ca eu să fi fost întrebat, iar în condiţii neclare, profitându-se de o majoritate favorabilă, responsabil al şantierului a fost numit Dl. Alicu. Nici măcar nu am fost anunţat.
          Modul Dumneavoastră de lucru suferă de neglijenţă şi de vicii de procedură. Deciziile Comisiei nu se materializează în acte legal concepute. Nu răspunde adreselor pe care le primeşte în mod oficial şi ia decizii pe sub mână din consideraţiuni străine ştiinţei, codului deontologic şi unei bune educaţii.
          Am fost reconfirmat în funcţia de responsabil de şantier atunci când am fost de faţă şi am fost înlocuit atunci când preşedintele Comisiei a putut, în lipsa mea, să constituie o majoritate în acest scop. Nu există nicio justificare pentru înlocuirea mea. Pensionarea mea de la Universitate survine cel mai devreme la 1 octombrie a. c., ceea ce înseamnă că puteam conduce fără probleme campania de săpături din această vară. Pensionarea nu constituie însă un motiv pentru înlăturarea mea, aşa cum nu a constituit un motiv nici pentru Dl. Prof. Dr. Nicolae Gudea, care, deşi pensionat de la 1 octombrie a. c., a fost reconfirmat de Comisie în funcţia de responsabil al şantierului de la Porolissum.
          Rezultatele cercetărilor din ultimii ani au fost excepţionale. Publicarea forului lui Traian, descoperirea Capitoliului au atras atenţia lumii ştiinţifice europene asupra acestui sit extraordinar. Schimbarea colectivului de cercetare, impunerea unor principii străine cercetării arheologice corecte şi părăsirea unor obiective esenţiale pentru istoria Daciei romane sunt câteva dintre consecinţele măsurilor luate de Comisie în mod abuziv şi din motive personale.
         Nu pot să nu cred că prigonirea mea nu are legătură cu apărarea Roşiei Montane împotriva politicii dezastruoase a Comisiei. Se ştie foarte bine care este responsabilitatea unor membri ai Comisiei şi personal a Dlui Mircea Angelescu în deciziile care au avut drept scop distrugerea Roşiei Montane. Îi cer Comisiei Naţionale de Arheologie să reintre în legalitate şi în sistemul de reguli care guvernează lumea academică. Îi cer ca în şedinţa din 26 iunie a. c. să-şi recunoască propriul act prin care m-a confirmat ca responsabil de şantier. Îi cer ca, dacă există probleme în gestionarea fondurilor, legate de viitoarea mea pensionare, să se consulte cu mine în vederea numirii unui înlocuitor, aşa cum s-a procedat în cazul altor şantiere. În caz contrar, sunt decis să mă adresez presei şi opiniei publice.

Cluj, 23.06.2009

                                                                                                     Prof. dr. Ioan Piso

          Ajunşi în ajunul Sesiunii Naţionale de Rapoarte Arheologice de la Târgovişte, vă anunţăm că am propus organizatorilor includerea în program a mesei rotunde cu tema “Criza mondială şi impactul asupra arheologiei româneşti”, care se va desfăşura în după-amiaza zilei de vineri, 29 mai a.c. La această întrunire vom continua dezbaterile din zilele anterioare, sperând ca în urma ei să ajungem la un text coerent care să întrunească adeziunea cât mai multor colegi.

                               Aşadar, pe curând

                                                                                                                                     Ovidiu Ţentea

        Argument:

       Primele semnale referitoare ale crizei economice globale au apărut spre sfârşitul anului 2007, la mai puţin de un an de la aderarea României  la Uniunea Europeană. Dintr-o perspectivă istorică un asemenea fenomen nu este inedit, dacă este să luăm în considerare aşa-numita „mare criză” sau crach-ul anilor ’30 ai secolului trecut pornit de pe bursele americane. Atunci răspunsul autorităţilor a fost o nouă viziune politică, subsumată unui amplu concept reformator intitulat New Deal, prezumând implementarea unui nou contract social, care a oferit o şansă reală de dezvoltare inclusiv în domeniul arheologiei. Există deja semnale că în unele din statele UE, ca de exemplu în Franţa, răspunsul în faţa acestei noi provocări globale presupune din nou o participare pro-activă a statului în resuscitarea economică, inclusiv printr-o strategie articulată în domeniul cercetării ştiinţifice şi, implicit, a celei arheologice. De asemenea, în condiţii similare, poate că exemplul spaniol si cel italian pot fi repere, lasând la o parte implicaţiile şi interpretările politice sau chiar politicianiste. Masa rotundă pe care o propunem are în vedere discutarea a 4 teme principale referitoare la:

1. Finanţarea cercetării şi priorităţile acesteia – oportunităţi naţionale şi europene;
2. Formarea profesională şi dezvoltarea sectorului de expertiză de specialitate în domeniul arheologiei, privit dintr-o perspectivă contemporană;
3. Gestionarea patrimoniului arheologic – politici publice şi cadrul legislativ european; 
4. Actori şi deţinători de interese publice în domeniul arheologiei.

Prea multe s-au întâmplat în ultimii ani, pentru a putea ramâne indiferenţi. Sunt în discuţie, în primul rând, patrimoniul naţional şi respectul profesional şi deontologic pe care ni-l datorăm, dar şi acela ce revine publicului larg. Supun atenţiei Dumneavoastră câteva gânduri şi aştept sugestii şi completări. Pe baza lor sper să putem ajunge la un text coerent, pe care să ne putem aşterne semnăturile şi să-l putem promova şi dezbate la viitoarea sesiune naţională a arheologilor. Aştept cu interes reacţia Dumneavoastră.

                   Cu salutări colegiale,

                                                                                                                         Prof. dr. Ioan Piso

Situaţia actuală

Conform OG 43/2000 (II, 3), aprobată prin legea 378/2001 şi ulterior completată prin Legea 258/2006, “Ministerul Culturii şi Cultelor este autoritatea administraţiei publice centrale de specialitate care răspunde de elaborarea strategiilor şi normelor specifice de cercetare în vederea protejării patrimoniului arheologic şi care urmăreşte aplicarea acestora”. Adaugăm că între timp acest minister a devenit şi al Patrimoniului Naţional (HG 9/2009), ceea ce îi subliniază această atribuţiune, care se cere a fi îndeplinită în serviciul intereselor perene ale societăţii. Potrivit art. 14, 1 al aceleiasi OG, “Comisia Naţională de Arheologie funcţionează ca organism ştiintific de specialitate, fără personalitate juridică, cu rol consultativ în domeniul patrimoniului arheologic, pe lângă Ministerul Culturii şi Cultelor”, iar potrivit art. 15/1 “Componenţa nominală a Comisiei Naţionale de Arheologie este aprobată prin ordin al ministrului culturii şi cultelor, dintre specialiştii în domeniu, propuşi în conformitate cu prevederile prezentului articol”.

Dacă specialiştii din Comisia Naţională de Arheologie sunt acceptati numai de MCCPN, există pericolul de a fi numiţi numai dacă se conformează ideilor funcţionarilor din MCCPN. Rolul consultativ al comisiei înseamnă că funcţionarii publici din MCCPN pot oricând ignora orice părere a acesteia. În mod normal, ei ar trebui să-şi fundamenteze demersurile tocmai pe opinia avizată a acestui corp de experţi. În fapt, Comisia Naţională de Arheologie este total subordonată MCCPN. Orice membru al Comisiei care are păreri contrare funcţionarilor din MCCPN poate fi lipsit de banii de săpătură de care depinde în profesia sa, poate fi lipsit de fonduri pentru instituţia pe care o conduce sau poate fi dat afară prin aşa-zise reorganizări. Astfel s-a procedat prin “reorganizările” din 2001 şi 2003 şi prin numirile din 2007. Or, în statele UE protecţia patrimoniului este o problemă de larg interes şi nu a unor grupuri de interese.

Soluţii

Curmarea conflictelor de interese şi a corupţiei în domeniul patrimoniului naţional este posibilă doar prin modificarea legislaţiei. Principiile călăuzitoare sunt: autonomia comisiilor de specialitate şi prevalenţa părerilor specialiştilor faţă de cele ale funcţionarilor. Propun următoarele modificări:

1 -       Comisia Naţională de Arheologie trebuie să fie liber aleasă cu un mandat de patru ani de către o adunare generală a arheologilor înscrişi în registrul Arheologilor. Ocazia ar reprezenta-o sesiunea pe ţară a arheologilor, care este organizată în fiecare an. Trebuie însă semnalat faptul că este imperios necesară şi o organizare proprie a acestei bresle profesionale, asemenea Ordinului Arhitecţilor, Colegiului Medicilor etc.

2 -       Membrii comisiei ar aparţine în mod egal instituţiilor subordonate Academiei Române, Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional şi Ministerului Educaţiei şi Cercetării.

3 -       Preşedintele şi biroul de conducere ar trebui să fie alesi de comisie.

4 -       Fondurile pentru săpăturile arheologice şi pentru restaurări, care sunt bani publici, nu trebuie să fie administraţi exclusiv de MCCPN. Asta ar însemna şi implicarea financiară a Academiei Române şi a Ministerului Educaţiei şi Cercetării. Cele 3 instituţii ar trebui să joace un rol egal.

5 -       CNA trebuie să fie subordonată Academiei Române, MCCPN şi Ministerului Educaţiei şi Cercetării, între care autoritatea supremă să o aibe Academia Română.

6 -       CNA ar urma să-şi menţină atribuţiile consfinţite prin actuala legislaţie, dar rolul său nu ar mai fi doar unul consultativ.

7 -       Clasarea şi declasarea siturilor din patrimoniul naţional trebuie să fie de competenţa CNA, ale cărei decizii să fie asumate de MCCPN. Asemenea operaţiuni trebuie făcute cu multă prudenţă, pe baza raportului unei comisii din cadrul CNA sau numite de CNA, căreia să i se dea timp de documentare şi deliberare două luni, şi pe baza semnăturilor autorizate ale membrilor unei asemenea comisii (cu competenţă specifică pentru diversele epoci istorice). În felul acesta responsabilitatea ar deveni individuală. În „clasarea şi declasarea siturilor” ar intra şi eliberarea autorizaţiei de descărcare de sarcină arheologică. Chiar şi cazurile simple de descărcare de sarcină arheologică ar trebui rezolvate în deplina cunoştinţă de cauză, pe baza unor referate semnate şi în condiţiile unei documentări reale.

8 -       Conform principiilor de mai sus ar trebui refacută şi Comisia Monumentelor şi Siturilor Istorice, iar în cadrul ei Comisia Monumentelor pentru Transilvania, o instituţie care a jucat un rol excepţional în apărarea patrimoniului naţional în perioada interbelică.

9 -       Se cere imperios elaborarea unui nou cod de deontologie profesională, care să fie asumat şi respectat de toţi arheologii.

Prof. dr. Ioan Piso