APEL CĂTRE ARHEOLOGI
STIMAŢI COLEGI,
Prea multe s-au întâmplat în ultimii ani, pentru a putea ramâne indiferenţi. Sunt în discuţie, în primul rând, patrimoniul naţional şi respectul profesional şi deontologic pe care ni-l datorăm, dar şi acela ce revine publicului larg. Supun atenţiei Dumneavoastră câteva gânduri şi aştept sugestii şi completări. Pe baza lor sper să putem ajunge la un text coerent, pe care să ne putem aşterne semnăturile şi să-l putem promova şi dezbate la viitoarea sesiune naţională a arheologilor. Aştept cu interes reacţia Dumneavoastră.
Cu salutări colegiale,
Prof. dr. Ioan Piso
Situaţia actuală
Conform OG 43/2000 (II, 3), aprobată prin legea 378/2001 şi ulterior completată prin Legea 258/2006, “Ministerul Culturii şi Cultelor este autoritatea administraţiei publice centrale de specialitate care răspunde de elaborarea strategiilor şi normelor specifice de cercetare în vederea protejării patrimoniului arheologic şi care urmăreşte aplicarea acestora”. Adaugăm că între timp acest minister a devenit şi al Patrimoniului Naţional (HG 9/2009), ceea ce îi subliniază această atribuţiune, care se cere a fi îndeplinită în serviciul intereselor perene ale societăţii. Potrivit art. 14, 1 al aceleiasi OG, “Comisia Naţională de Arheologie funcţionează ca organism ştiintific de specialitate, fără personalitate juridică, cu rol consultativ în domeniul patrimoniului arheologic, pe lângă Ministerul Culturii şi Cultelor”, iar potrivit art. 15/1 “Componenţa nominală a Comisiei Naţionale de Arheologie este aprobată prin ordin al ministrului culturii şi cultelor, dintre specialiştii în domeniu, propuşi în conformitate cu prevederile prezentului articol”.
Dacă specialiştii din Comisia Naţională de Arheologie sunt acceptati numai de MCCPN, există pericolul de a fi numiţi numai dacă se conformează ideilor funcţionarilor din MCCPN. Rolul consultativ al comisiei înseamnă că funcţionarii publici din MCCPN pot oricând ignora orice părere a acesteia. În mod normal, ei ar trebui să-şi fundamenteze demersurile tocmai pe opinia avizată a acestui corp de experţi. În fapt, Comisia Naţională de Arheologie este total subordonată MCCPN. Orice membru al Comisiei care are păreri contrare funcţionarilor din MCCPN poate fi lipsit de banii de săpătură de care depinde în profesia sa, poate fi lipsit de fonduri pentru instituţia pe care o conduce sau poate fi dat afară prin aşa-zise reorganizări. Astfel s-a procedat prin “reorganizările” din 2001 şi 2003 şi prin numirile din 2007. Or, în statele UE protecţia patrimoniului este o problemă de larg interes şi nu a unor grupuri de interese.
Soluţii
Curmarea conflictelor de interese şi a corupţiei în domeniul patrimoniului naţional este posibilă doar prin modificarea legislaţiei. Principiile călăuzitoare sunt: autonomia comisiilor de specialitate şi prevalenţa părerilor specialiştilor faţă de cele ale funcţionarilor. Propun următoarele modificări:
1 - Comisia Naţională de Arheologie trebuie să fie liber aleasă cu un mandat de patru ani de către o adunare generală a arheologilor înscrişi în registrul Arheologilor. Ocazia ar reprezenta-o sesiunea pe ţară a arheologilor, care este organizată în fiecare an. Trebuie însă semnalat faptul că este imperios necesară şi o organizare proprie a acestei bresle profesionale, asemenea Ordinului Arhitecţilor, Colegiului Medicilor etc.
2 - Membrii comisiei ar aparţine în mod egal instituţiilor subordonate Academiei Române, Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional şi Ministerului Educaţiei şi Cercetării.
3 - Preşedintele şi biroul de conducere ar trebui să fie alesi de comisie.
4 - Fondurile pentru săpăturile arheologice şi pentru restaurări, care sunt bani publici, nu trebuie să fie administraţi exclusiv de MCCPN. Asta ar însemna şi implicarea financiară a Academiei Române şi a Ministerului Educaţiei şi Cercetării. Cele 3 instituţii ar trebui să joace un rol egal.
5 - CNA trebuie să fie subordonată Academiei Române, MCCPN şi Ministerului Educaţiei şi Cercetării, între care autoritatea supremă să o aibe Academia Română.
6 - CNA ar urma să-şi menţină atribuţiile consfinţite prin actuala legislaţie, dar rolul său nu ar mai fi doar unul consultativ.
7 - Clasarea şi declasarea siturilor din patrimoniul naţional trebuie să fie de competenţa CNA, ale cărei decizii să fie asumate de MCCPN. Asemenea operaţiuni trebuie făcute cu multă prudenţă, pe baza raportului unei comisii din cadrul CNA sau numite de CNA, căreia să i se dea timp de documentare şi deliberare două luni, şi pe baza semnăturilor autorizate ale membrilor unei asemenea comisii (cu competenţă specifică pentru diversele epoci istorice). În felul acesta responsabilitatea ar deveni individuală. În „clasarea şi declasarea siturilor” ar intra şi eliberarea autorizaţiei de descărcare de sarcină arheologică. Chiar şi cazurile simple de descărcare de sarcină arheologică ar trebui rezolvate în deplina cunoştinţă de cauză, pe baza unor referate semnate şi în condiţiile unei documentări reale.
8 - Conform principiilor de mai sus ar trebui refacută şi Comisia Monumentelor şi Siturilor Istorice, iar în cadrul ei Comisia Monumentelor pentru Transilvania, o instituţie care a jucat un rol excepţional în apărarea patrimoniului naţional în perioada interbelică.
9 - Se cere imperios elaborarea unui nou cod de deontologie profesională, care să fie asumat şi respectat de toţi arheologii.
Prof. dr. Ioan Piso
Intru totul de acord cu principiile formulate in acest apel. Din pacate am ajuns aici din cauza retragerii sprijinului financiar, si nu numai, al Academiei Romane. Spre exemplu, Institutul de Arheologie din Bucuresti nu a mai primit de ani buni bani de sapatura de la forul tutelar, cu toate ca acelasi for accepta proiecte de cercetare care implica sapaturi arheologice. In aceste conditii, MCC s-a grabit sa ia locul ramas liber. Desi un om provenit din campul arheologic a ajuns intr-o pozitie cheie, interesele arheologilor si ale lui nu au coincis. Ma bucura apelul dlui prof. I. Piso catre Academie, dar nu sunt sigur ca el va fi si auzit, atata timp cat Academia Romana nu mai vrea sa sprijine financiar nici chiar revistele institutelor din reteau proprie. Totusi in acest moment este singura instutie care ne poate ajuta sa scoatem arheologia de sub controlul omnipotent al MCC. Dar in primul rand fiecare dintre noi trebuie sa faca ceva, sa nu mai acceptam arbitrariul MCC. In acest sens propunerile de reorganizare din acest apel pot fi o baza de discutie.
Împartasesc temerile colegului Florian Matei-Popescu. Fondurile pentru sapaturi sunt însa bani publici si nu trebuie sa apartina unei singure institutii, care sa ne poata santaja cu ei. Banii publici pot fi atribuiti la fel de bine Academiei Române sau Ministerului Învatamântului si Educatiei pentru santierele acestor institutii. Este foarte important ca banii sa nu vina numai dintr-o parte, iar cu putina vointa si cu insistenta noastra lucrurile se pot rezolva elegant.
Am lecturat mesajul profesorului Piso.
Da, aşa ar fi normal să fie…
I.1. O Comisie Naţională de Arheologie aleasă de breasla arheologilor, eventual cu compartimete de lucru structurate pe epoci istorice (cel mai adesea apar probleme particulare, specifice… pe care… fără suparare… le inţeleg doar specialiştii epocilor respective; din experienţa personală, sincer, m-am săturat de arheologi care sapă situri arheologice din orice epocă!!!)
I.2. Comisii zonale (organizate pe criteriul provinciilor istorice) ar fi extrem de utile. Ar lua decizii in cunoştinţă de cauza şi nu ar mai avea pe cine sa dea vina dacă ar călca pe bec!
II. Cred că e ok ca subordonarea ştiinţifică (şi deci, responsabilitatea!) să fie împărţită între Academie, MCCPN şi MEC. La MCCPN să rămână doar partea birocratică, de gestiune şi administraţie (oricum ei sunt cei care au în responsabilitate Patrimoniul Cultural).
III. Ideea unei orgănizari de tip breasla profesională (asemanatoare medicilor ori arhitecţilor) este veche şi ar fi foarte utilă! Cu punerea în practică e mai greu. Dar, dacă există interes, se poate…
Sunt cu totul de acord cu sugestiile profesorului Piso, coroborate cu cele ale colegilor Matei-Popescu si Rusu. Ma intreb insa cati altii vor mai fi de acord?
Am sa incerc sa fiu scurt si la obiect. Referindu-ma la Solutiile sugerate de dv (era preferabil sa fie nomerotate):
- integral de acord cu paragraful prim;
- din exact acest motiv – sunt impotriva celui de al doilea, fiindca aduce restrictii ideii de „alegeri libere”); si apoi cine sta să cântareasca daca ponderea celor trei foruri tutelare este identica?
- de acord cu pct. 3
- pct. 4 e împotriva naturii (cel putin a finantelor publice); ori „administrezi”, ori nu „administrezi” (indiferent ce)
- punctul 5 e si el imposibil de pus în practică (cum se solutionează instrucţiunile diferite ale „forurilor”? unde te plângi pentru o încalcare a regulamentului, de pilda? cum isi armonizeaza punctul de vedere MCC, M. Educatiei [sau cum se mai numeste] si Academia?) Si apoi: este moral sa dai cuiva drepturi de administrare a unor fonduri pentru care nu are nici merite, nici raspundere? (am numit Academia; Universitatile au si ele fonduri de cercetare, pe care nu le impart cu nimeni, dar inca nu am auzit proteste…)
- punctul 6: de acord
- punctul 7: pentru a evita orice abuz MCC trebuie scos complet din circuitul deciziilor în materie; pentru a realiza acest lucru, trebuie aduse niste corectii actualei organigrame:
- Presedintele CNA ar trebui sa fie, pentru un mandat de 4 ani, functionar public, platit de MCC; el ar avea responsabilitatea legala (in locul ministrului, deci) pentru toate hotarârile luate de CNA;
- ar avea în subordine un Secretariat (3-5 persoane) compus din angajati ai MCC (plus eventual un „consilier personal”)
- procedurile de descarcare ar cuprinde obligatoriu o procedura de studiu a dosarului, concluzionata cu un referat scris (colectiv de 3 arheologi, cu competente în materie); aceste expertize ar fi platite, banii provenind dintr-o taxa de descarcare arheologica sau expertizare; aceasta expertiza a sub-comisiei va fi consultativa, hotarârea apartinând plenului (ca la Parlament); daca sunt necesare proceduri de urgenta, ele vor fi insotite de o taxa de urgenta
Unele observatii ale colegului Teodor sunt juste. Dar cred ca exista contradictii intre, de pilda, opinia ca “MCC trebuie scos complet din circuitul deciziilor in materie” si cea ca presedintele CNA sa fie functionar public platit de MCC si cu un secretariat al acestuia din angajati ai MCC. Cred ca asa ar ramane, de fapt, aceeasi situatie ca si acum.
In ce priveste fondurile de cercetare ale Universitatilor, sa fim seriosi. Nu stiu cum or fi alte Universitati, dar la Cluj ai bani de cercetare daca castigi granturi sau faci contracte cu terti. Iar din acestea nu prea poti finanta sapaturi sistematice (cel putin nu exista aprobari pentru astfel de granturi). Sigur ca in Europa de vest prevaleaza acum sapaturile de salvare, dar acele tari si-au facut in mare parte sapaturile sistematice in ultima suta de ani… Noi ne grabim sa copiem modele la care altii au ajuns in mod natural, in timp indelungat. Noi avem un deficit enorm de sapaturi sistematice (si deci un deficit enorm de cunoastere esentiala in domeniul siturilor arheologice), dar ne grabim sa decretam ca “daca asa se face in Europa (i. e. prevaleaza sapaturile de salvare) atunci trebuie sa facem exact la fel”.
Speram sa nu fiu obligat la explicatii prea laborioase…
Ideea principala, vis-a-vis de presedintele CNA, ar fi de a termina cu practica ultimilor 10 ani, in care Presedintele este un oaspete drag la MCC, o data sau de doua ori pe luna, dupa ce s-a dat cu trenul toata noaptea. Cum s-ar putea achita corect de obligatiile care ii revin? Nu spun prin aceasta ca am o problema cu clujenii in functii de conducere. Dar asa cum nu poti sa fii prim ministru prin corespondenta, nici presedinte CNA, “pe bune”, nu se poate. Cu functii onorifice nu se face treaba; se face doar protocol.
Presedintele CNA ar urma sa faca munca full-time, deci platita; si cum se cheama aceasta, daca nu “functionar”? Depinde doar ce atributii are “functionarul” respectiv. Daca el are dreptul de semnatura pentru descarcarea de sarcina, si nu ministrul – mie mi se pare o cu totul alta situatie. Iar daca acel om este ales de conclavul arheologilor – cu atit mai bine; vom trai sau vom muri pe mina noastra.
Cit despre faptul ca noi inca nu ne-am facut portia de sapaturi sistematice – de acord. Exista si un banc (vechi), cu americanii care emigreaza in Romania, ca sa scape de holocaustul nuclear si sa mai traiasca vreo 200 de ani. Daca cineva nu a avut jucarii la 10 ani, sa si le cumpere la 40?…
Cita vreme vom defila numai impotriva vintului – vom fi mai tot timpul uzi. “A arde etapele” nu este desigur ipostaza cea mai placuta; dar a nu le parcurge deloc e parca mai rau.
Am întârziat intervenţia mea tocmai datorită unor scurte reluări ale modelelor de organizare enunţate pentru alte profesii. Iată câteva scurte date care ne pot ghida în discuţie:
Colegiul Medicilor din România a fost înfiinţat în 1995 şi funcţionează în baza câtorva legi. Este vorba despre Legea nr. 74/1995 din 6 iunie 1995 privind exercitarea profesiunii de medici, înfiinţarea şi funcţionarea Colegiului Medicilor din România, modificată prin legea 306/2004 din 28 iunie 2004, respectiv prin legea nr. 95/2006 din 14 aprilie 2006 privind reforma în domeniul sănătăţii. Pentru mai multe date: http://cmr.ro/content/view/225/37
“Ordinul Arhitecţilor din România este organizaţie profesională cu personalitate juridică de drept privat, apolitică, de interes public, cu patrimoniu şi buget proprii, autonomă şi independentă, înfiinţată potrivit prevederilor Legii nr. 184/2001, privind organizarea şi exercitarea profesiei de arhitect, republicată în 23 august 2004. Ordinul işi desfasoară activitatea potrivit competenţelor şi atribuţiilor conferiţe de art. 24 din lege. Din Ordinul Arhitecţilor din România fac parte toţi arhitecţii şi conductorii arhitecţi cu drept de semnatură, arhitecţii şi conductorii arhitecţi stagiari şi toţi ceilalti membri purtatori ai titlului de arhitect, la cererea acestora”. Sursă: http://oar.org.ro/content.php?page=15.
Deşi în urmă cu câţiva ani am fost incluşi în „Clasificarea ocupaţiilor din România”, sub mai multe motivări, spre exemplu la adoptarea legii muzeelor (311/2003 – prima lege care ne-ar fi putut privi după includerea în respectivul nomenclator) nu s-a putut crea prima breşă pe baza căreia această “nouă meserie” să figureze în statul de funcţii al unor instituţii! O scurtă trecere în revistă a clasificării ocupaţiilor din România arată unde ne aflăm. Nu ne putem compara cu geologii şi nici nu putem îndrăzni să ne uităm spre arhitecţi, pentru că avem un statut similar geografilor sau antropologilor! Aşadar, ce ar trebui să se întâmple sau, mai bine zis, ce ar fi bine să ne dorim?
Arheologia din România este reglementată prin ratificarea Convenţiei pentru protecţia patrimoniului arheologic, adoptată La Valetta (legea 150/1997) şi O.G. 43/2000 privind protecţia patrimoniului arheologic şi declararea unor situri arheologice ca zone de interes naţional, cu modificările din Legea 378/2001 şi Legea 462/2003. Restul îl constituie reglementări prin ordine ale Ministrului Culturii (O.M.C. 2061/2000 privind aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionarea Comisiei Naţionale de Arheologie, O.M.C. 2071/2000 pentru instituirea regulamentului de organizare a săpăturilor arheologice în România, respectiv O.M.C. 2072/2000 pentru instituirea Registrului arheologilor din România). Din câte se poate vedea organizarea propriu-zisă a arheologiei a fost asigurată de către MCC!
Funcţionarea altor comisii din subordinea MCCPN, anume Comisia Naţională a Monumentelor Istorice, respectiv Comisia Naţională a Muzeelor și Colecțiilor, este reglementată prin legi, anume prin legea nr. 422 din 18 iulie 2001 privind protejarea monumentelor istorice; respectiv prin legea nr. 311/2003, a muzeelor şi a colecţiilor publice.
Aşadar, CNA este un caz cu totul particular! Evident că este nevoie de o lege care să reglementeze exercitarea profesiei de arheolog, organizarea şi funcţionarea breslei arheologilor sub forma unui colegiu, ordin sau sub o altă formă! Această lege ar urma să stabilească şi cadrul de funcţionare al CNA. O mare parte din soluţiile enunţate în apel şi în comentariile anterioare ale colegilor mei trebuie să se regăsească în această lege.
Lăsând temerile de-o parte am putea ajunge, printr-o consultare cât mai largă am putea ajunge la stabilirea unor principii general acceptate pe baza cărora să se poată ajunge la o reglementare bine structurată şi eficace.
În mod evident trebuie ca organizaţia reprezentativă a arheologilor să fie pusă sub autoritatea celor trei instituţii amintite, fapt care în această discuţiei încă n-a fost încă pus la indoială! Reprezentativitatea CNA va depinde în mod însă de votul adunării generale! Aici trebuie să deschid o nouă paranteză: cine îi va reprezenta pe arheologii din instituţiile aflate în subordinea autorităţilor locale?
Mesajul dlui Ioan Piso, reprezintă un apel pentru lucrul în echipă, pentru că, nu-i aşa, arheologia cam asta înseamnă. Din nefericire, lumea arheologică românească este lipsită de coeziune, lipsită de forţa necesară luptei pentru interesul comun.
Aşa că, mesajul îl iau ca pe o resuscitare şi subliniez raritatea unei asemenea iniţiative ce îndeamnă spre dezbatere şi lucru în echipă. Pentru mine cel mai important punct al soluţiilor oferite de textul de mai sus, îl reprezintă schimbarea codului de deontologie profesională – Se cere imperios elaborarea unui nou cod de deontologie profesională, care să fie asumat şi respectat de toţi arheologii – soluţie/cerinţă pe care o pun înaintea tuturor altor măsuri legislative. Recitind textul (Carta Arheologiei) elaborat de Martha Joukowsky in 21 de puncte, mă gândeam, că acesta ar putea reprezenta un punct de plecare (cu aducere-aminte) pentru un cod etic necesar unei organizaţii profesioniste. Astfel, punctul nr. 7 al cartei îl iau ca motto şi conchid prin redarea acestuia la finalul intervenţiei mele – An archaeologist should be able to admit mistakes and should not be too proud to admit that he/she needs help or advice.
Absolut de acord ca este necesara o pozitie comuna a arheologilor in fata lipsei de profesionalism si constiinta care a cuprins un numar tot mai important de “decidenti”.
Atrag atentia ca nu sunt posibile schimbari daca nu facem curat in propria ograda. In primul rand cateva corecturi: MCC a devenit “patronul” CNA – creata de Academia Romana, la initiativa dascalilor nostrii – numai pentru ca lipsa de fonduri si de solidaritate a celor din institutele, trecute la Universitati in 1975 si colegii de la catedre a facut ca muzeele sa fie singurele care acopereau cheltuielile de sustinere a CNA si a sesiunii anuale! Boala s-a agrava dupa 1990, cand cercetatorii institutelor trecute la Academie nu au cerut acesteia bugetul necesar pentru activitatea CNA – tot muzeul din Constanta platea deplasarile la CNA, si sesiunile se faceau tot numai la muzee…
Pana in 2000, existasera fonduri de sapaturi, si s-ar fi putut obtine si pentru CNA, dar s-a considerat ca nu este nevoie sa te ocupi si cu cerutul fondurilor si sarcinile organizatoric-administrative… sa le faca cei din muzee ca au “obisnuinta”.
Prin ordonanta 43 s-a consfintit subordonarea CNA fata de MCC. Cu un ministru cum a fost Caramitru n-a parut grav ca TOATE fondurile de sapatura din tara sa fie controlate de CNA care facea “strategia” (oare a existat vreodata in acesti 20 de ani?) si aproba planul de sapaturi. DECI NU Academia a renuntat sa finanteze sapaturile, ci i s-au luat banii pentru a fi controlati de CNA! Grav este ca MCC din 2001, socoate ca acesti bani sunt ai sai si daca cei din ACAD si UNIV vor sa sape, sa faca rost de buget! Culmea este si nici colegii nostri care au fost ca si mine in CNA nu-si mai aduc aminte ca BANII nu sunt ai MCC, ci acesta ii administreaza pentru ca “ilustra comisie nationala” sa gestioneze “intelept si conform unui program de cercetare national” banii de la buget!
Am cam urlat in pustiu ca autoritatea stiintifica a Academiei asupra CAN, pastrata pana in 2006 este virtuala si fara efect, fara un organism viu care sa o exercite. Gresesc, n-a fost chiar in pustiu, caci demersurile mele la care s-a alaturat I.Piso si Al. Vulpe, la Academie au ajuns si la urechile functionarilor din MCC si au scos din legea 258 aceasta prevedere “deranjanta” chiar si virtuala cum era! La sesiunea din 2005, am avut de discutat aceste probleme (fusese organizata o masa rotunda!), dar lucrurile au fost deturnate. Amendamentele facute la modificarile din 2005 propuse de MCC si menite sa fie transmise la Senat de Academie au fost blocate la Institut si au aparut fantasticele propuneri de a inlocui in propunerea MCC “cercetare arheologica” cu “sapatura arheologica”! cei care au facut aceasta fantastica propunere considerau ca cercetarea poate fi fara sapatura, iar sapatura nu este cercetare…. Cel putin asta este raspunsul sarcastic trimis de MCC presedintelui Eugen Simion…. Si de data aceea cercetatorii au considerat ca POT exista in afara reglementarile legale, care sunt pentru “plebs”! Un rezumat este publicat: Succesivele modificări ale Ordonantei 43/2000 şi protecţia patrimoniului arheologic in Anuarul Inst de Ist `Gh.Barit`,S. Humanistica, V, 2007.
Pana cand nu se va ajunge la adevarul simplu ca nu poate sa-mi mearga MIE bine, daca toata breasla este in suferinta, nu vom avea success in nici un demers, mai cu seama ca nu mai avem epoca benefica din primele luni ale lui 1990, cand prin decret lege exista un for de specialisti cu putere de decizie, buget propriu, etc vedeti decretele lege 90 si 91 din 1990…
Ce pasi credeti ca trebuie facuti? Unde credeti ca vom fi ascultati si cu ce rezultat?
Avem un singur interes sau iar ne vom dezbina?
Pentru CNA propusesem cu aproape 20 de ani in urma aceste amendamente la un proiect de lege a monumentelor:
4 Comisia Nationala de Arheologie este forul suprem de definire a politicii nationale în domeniul arheologiei. (Recommendation UNESCO, New Delhi, 1956 art. 6,a; Lausanne, art, 2 al.2)
CNA sub egida Academiei Române este autonomă, cu personalitate juridică,fiind un organism interministerial: Ministerul Culturii, Ministerul Invătământului, Ministerul de Interne, Ministerul Lucrărilor Publice si Amenajării Teritoriului
CNA este alcătuită din 35 arheologi alesi în functie de activitatea stiintifică si probitatea profesională. Membrii CNA trebuie să provină din cercetare, din învătământul superior si din muzee cu specific de arheologie. (14 directori de districte de arheologie, plus 21 specialisti câte doi cel putin de fiecare specialitate). Membrii CNA sunt alesi de adunarea generală a arheologilor, odată la 4 ani.
Presedintele CNA este ales de membrii CNA si este retribuit din bugetul CNA, fiind responsabil de buna desfăsurare a activitătii CNA.
CNA are un buget propriu, un secretariat permanent si lucrează pe comisii de specialitate: 1.preistorie 2.civilizatia latène (dacică) 3.civilizatia greco-romană 4.epoca prefeudală 5. civilizatia medievală. In alcătuirea comisiilor de specialitate trebuie avut în vedere si criteriul acoperirii teritoriale.
Teritoriul national se divide în districte arheologice, cu câte un director care conduce o comisie a respectivului district
Pentru luarea deciziilor de interes deosebit comisiile de specialitate pot recurge la invitarea specialistilor ce nu fac parte din CNA. Statutul CNA (Anexa 1) este baza de functionare legală a CNA si poate fi schimbat la propunerea a jumătate plus unu din membrii CNA si cu aprobarea majoritătii absolute si a Consiliul de Ministrii.
I Atributiile CNA:
A – evaluează stadiul la care se află cercetarea, protejarea, valorificarea PA
B – defineste obiectivele pe termen lung si mediu ale activitătii arheologice si aprobă planurile de perspectivă, care devin obligatorii după aprobarea lor
– initiază si urmăreste efectuarea investigatiilor în vederea reperării progresive si tot mai complete a patrimoniului arheologic în vederea alcătuirii inventarului general, al Listei Monumentelor Arheologice si a unui Atlas – Cadastru al siturilor, ansamblurilor si monumen¬telor arheologice
– stabileste lista rezervatiilor arheologice
stabi¬leste prioritătile în cercetarea arheologică prin săpături sistematice
– urmăreste conservarea patrimoniului arheologic si prin colaborarea cu administratia locală si centrală alcătuieste programele de cercetare a zonelor afectate prin activităti constructive de orice natură, de mare amploare; îngrijindu-se ca Institutiile de specialitate să acopere cu cercetătorii propri sau prin colaborări pe bază de contracte cercetările urgente (salvări programate pentru autostrăzi, irigatii, etc)
– aprobă cercetările de salvare, apărute ad hoc si urmăreste realizarea lor (salvări prilejuite de constructii de mică amploare, în puncte unde se fac descoperiri noi)
– se îngrijeste să se alcătuiască o bază de date la nivel national, prin colaborarea tuturor institutiilor de specialitate; baza de date va fi pusă la îndemâna tuturor arheologilor, cu respectarea prevederilor legii dreptului de autor.
C – are atributii în atestarea persoanelor calificate să întreprindă cercetări arheologice (până la crearea unui invătământ universitar de specialitate, care să acopere nevoile activitătii arheologice)
– se va îngriji ca învătământul superior să pregătească arheologi de o înaltă pregătire, stabilind în colaborare cu universitătile atât programa cât si numărul minim necesar de arheologi
– validează rezultatele cercetărilor stiintifice si se îngrijeste ca institutiile implicate în realizarea lor să respecte obligatiile privind publicarea completă si stiintifică a rezultatelor
D – colaborează cu departamentul de arheologie a CNMI si coordonează activitatea de creare a unor parcuri arheologice, restaurarea in situ, reconstructiile preconizate, avizând proiectele
E – va publica o revista nationala cu rezultatele cercetărilor arheologice (Materiale si Cercetări arheologice) si o revistă de popularizare de tipul Archéologie pentru marele public
F – aprobă planurile anuale de săpături propuse de Institutiile de specialitate, având latitudinea să facă recomandări în functie de Planul General de cercetare arheologică
G – aprobă colaborările internationale
H – dezbate si sanctionează abaterile de la regulamntul săpăturilor si de la etica profesională
I – organizează sesiunile nationale de arheologie, având atributii în ridicarea calitătii activitătii de cercetare, ridicarea standardului de prezentare a rezultatelor si îngrijindu-se ca aprobarea cercetărilor să se facă pe baza analizei rezultatelor prezentate în colectivele de specialitate.
J – aprobă si modifică regulamentul cercetărilor arheologice din România la cererea unei majoritati a membrilor CNA sau a unei treimi din membrii adunării arheologilor
K – decide sistarea săpăturilor arheologice care nu se efectuează potrivit cu planul aprobat si cu regulamentul cercetărilor arheologice
Art. 43 – Contributia Statului la finantarea protectiei arheologice se face prin bugetele Academiei Romane, MC, MEN, MLPAT si Min. Turismului toate implicate în mãsurã egalã în activitatea de protejare si punere în valoare a monumentelor arheologice
Sunt principii despre care tot discutam… degeaba.
Cu alte cuvinte, indiferent la ce concluzii ajungem, NIMENI nu ne baga in seama.
Dupa mine, singura solutie ramine constituirea unei Asociatii Profesionale. Nu putem si nu vom putea niciodata aduna toti arheologii in vreo sala. Dar exista netul. Se poate concepe foarte repede un grup yahoo ori gmail care sa imprasite simultan toate opiniile formulate.
Aceeasi modalitate va putea grupa problemele existente, in asemenea maniera incit interventiile sa fie bine tintite, la puncte anume.
Asociatia de care scriu va fi “grupul de presiune” care va fi in masura sa promoveze si sa faca impuse reglementarile de care avem nevoie. Altfel, ne irosim chiar degeaba, iar functionari publici (si cozi de topori ai breslei!), vor ride in pumni de zbaterile in care isi consuma orele citiva neconsolati de sistem.
Nu cred in nici un fel de institutie care sa devina umbrela vreunei stari sau reglementari noi. Ca membru al unei institutii academice nu vad nici un fel de capacitate a Academiei de a administra in vreun fel aceasta problema. Este doar o iluzie sau prelungire de mit in “despot luminat”. Si acolo sunt oameni; mai ales in virsta, care nu viseaza decit statui si cavouri somptuoase, nu viitorul profesional al unui cercetator or muzeograf-arheolog fara pic de fir alb in mustata. Universitatile? Nici pe departe! Problemele lor sunt mai mari decit cele legate de arheologie. Ati vedea vreun rector cerind reglementari in strategia arheologiei de autostrada?
Pentru inceput.
Intru’totul de acord cu ideea domnului Teodor privind activitatea full-time, stipendiata ca atare, a presedintelui CNA.
Mai mult, cu putin efort, CNA ar putea fi si independenta financiar, fapt ce ar slabi enorm presiunea asupra ei.
In privinta Asociatiilor profesionale, ele exista deja, in forme relativ infantile. Din pacate orgoliile imense(plus nepasarea si local, presiunea diversilor functionari) ale membrilor comunitatii arheologice fac imposibila aproape orice idee de actiune comuna si coerenta in aceasta directie.
Consider ca aceasta sarcina poate fi incredintata tot CNA, plus Registrul Arheologilor, ca simpla unitate de inregistrare.
Asadar o Comisie care sa reprezinte breasla, prin membrii alesi, atat profesional si stiintific, precum si juridic si “sindical”.
Subsemnatul am fost membru al CNA timp de aproape trei decenii. Am parasit-o in urma cu doi ani (pare-se fiind singurul care a declarat ca nu mai candideaza si s-a si tinut de cuvint); retragerea mea era semn de lehamite, de pierdere a ultimei sperante in mai binele institutional al arheologiei romanesti. Nu stau aici, acum, sa evoc experientele dezamagitoare facute in ultimii 20 de ani, anii … tranzitiei (incotro?). Imi aduc insa aminte de anii “odiosului regimin “, in care stapanirea, reprezentata de tov. Tamara Dobrin (CCES) sau de tov. Mihnea Gheorghiu (ASSP), a trebuit sa tina seama de atitudinea demna a prof. Dionisie Pippidi, a lui C. Preda sau a lui Radu Popa. Prin opozitie, CNA – mai ales in ultimii ani – a devenit unealta “stiintifica” a birocratilor din Ministerul Culturii. A acceptat fara murmur eliminarea oponentilor (in cazul Rosia Montana): Ioan Piso, Niculae Conovici, Mihai Irimia, Ioana Bogdan-Cataniciu. Subsemnatul am fost crutat, pentru ca, nu-i asa, da bine sa existe un dizident (am fost singurul care a votat impotriva rusinoasei descarcari de sarcina pentru masivul Carnic, dar am satisfactia ca Justitia romana ne-a dat dreptate). CNA a acceptat ca din Ord. 43 sa dispara referirea la tutela stiintifica a Academiei Romane, ca repartizarea banilor de sapaturi sa fie hotarata in “petit cabinet” (Biroul!), ca legea si ordonantele referitoare la domeniul nostru sa apara gata fabricate in birourile Ministerului, ca plagiatul repetat al d-lui M.V. Angelescu sa ramana nesanctionat etc. etc. Ca urmare, rolul CNA a devenit de jure si de facto doar unul consultativ. Ministerul se acopera prin Comisie in ce priveste descarcarile curente (carciumi, WC-uri, case etc.), dar nu mai este obligat sa o consulte in cazul marilor sapaturi preventive.Pe scurt, brutal exprimat, CNA a devenit o carpa folosita de Minister pentru a spala/sterge de pe maini urmele faptelor de care se face vinovat. Trist mi se pare a fi faptul ca membrii Comisiei, de dragul unui parelnic prestigiu sau al unei repartizari preferentiale de fonduri, s-au acomodat cu acest statut compromitator si contribuie, astfel, la perpetuarea jalnicei stari legale, organizatorice si financiare a arheologiei romanesti. Concluzia mea este ca CNA si ministerul ce o tuteleaza nu pot fi reformate, oricat de temeinice ar fi propunerile facute de colegii mei Ioan Piso si Ioana Bogdan Cataniciu. In paranteza (si ca replica colegiala) doresc sa-i explic Ioanei ca propunerea mea de inlocuire a cuvantului CERCETARI prin SAPATURI ARHEOLOGICE in Ord. 43 (la Comisia de cultura a Senatului) tintea tocmai spre limitarea interventiei Ministerului la domeniul sau legal (protectia monumentelor, periclitate – cum se stie – de sapaturile ilegale, dar si de cele neprofesioniste ale unor arheologi) si pastrarea deplinei libertati de cercetare, care priveste in egala masura domeniul academic, universitar si muzeistic.
Din pacate, nici Academia Romana nu s-a dovedit a fi la inaltime. Ea a asistat cu placiditate la modificarea Ord. 43, in sensul eliminarii rolului stiintific al Academiei. In ultimii ani nici un director de Institut de Arheologie nu a dorit sa-si reprezinte institutia in CNA. Propunerea de infiintare a unei Comisii Arheologice a Academiei (dupa modelul Comisiei pentru Protectia Monumentelor Naturii), facuta acum doi ani d-lui acad. Al. Zub, presedintele Sectiei de Stiinte Istorice si Arheologie, a ramas fara urmari.
In aceste conditii, tot mai sceptic in privinta capacitatii noastre de a infrange birocratia si “politichia”, ma pronunt in favoarea propunerii d-lui A.A. Rusu. Nu cred in succesul ei imediat, mai ales daca imi aduc aminte de apelul facut in prima SCIVA de dupa revolutie, de a ne uni intr-o asociatie nationala a arheologilor – apel ramas fara ecou. Mai imi aduc aminte de asociatia arheologilor din Moldova sau de aceea pentru care Niculae Conovici a dedicat mult suflet si multa energie. Ce a ramas din ele? Cred insa ca nevoia ne va uni, ne va indemna spre solidaritate si spre actiuni responsabile. ONG-urile se dovedesc adesea eficiente, capabile de a sensibiliza opinia publica si autoritatile in probleme de interes general. Arheologia genereaza astfel de probleme si poate gasi rezolvari pentru ele. Conditia este UNITATEA, iar calea este ACTIUNEA consecventa, combativa. Pentru aceasta este nevoie de initiativa. Sper ca generatia tanara (reprezentata prin interesante luari de pozitie in acest cadru) sa ia aceasta initiativa
Adaug la exemplele nefericite de ONG-uri arheologice amintite mai sus, trei care sunt active si vizibile. ARA, mai ales prin anuarul Studii de Preistorie, demn de cele mai bune aprecieri ( mai ales intr-o vreme in care reviste cu traditie duc lipsa de manuscrise si au aparitii intarziate) si APAR, pe al carei site http://www.archaeology.ro au aparut curajoase luari de pozitie fata de politica arheologica a Ministerului Culturii si fata de cei vinovati (in special de plagiatul M.V. Angelescu). In sfarsit, tot ARA este acronimul asociatiei conduse de Monica Margineanu-Carstoiu, organizatoare a unei remarcabile serii de colocvii anuale la Institutul de Arheologie, cu o bogata tematica inspirata de problemele arheologiei, arhitecturii si restaurarii monumentelor si cu o abordare combativa, capabila sa stimuleze agregarea unei comunitati stiintifice responsabile. Unirea eforturilor acestor asociatii ar putea fi un punct de pornire in directia sugerata de dl. A.A. Rusu. Altii vor urma.
Stimati colegi,
Interventiile Dumneavoastra, foarte utile, confirmă mizeria în care se zbate arheologia românească şi îi dau culoare. Nu cred că ar fi de prisos o comparaţie cu alte ţări, chiar postcomuniste. M-am întors ieri din Polonia. Ştiati că polonezii au 13 santiere arheologice în Egipt, două în nordul Siriei, unul la Palmyra, trei sau patru în Peru, cel de la Novae în Bulgaria, două în Crimeea şi câteva în Grecia şi în Italia? Ştiaţi că aceste şantiere sunt finanţate de universităţile poloneze şi că doar se adauga alte fonduri? Asta în timp ce singura grijă a preşedintelui CNA de la noi este de a-şi impune pupilul în fruntea Histriei în locul altora mult mai merituoşi, de a-i smulge universităţii din Cluj şantierul de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa şi de a-i numi un înlocuitor lui Piso. Ştim foarte bine în ce mlaştină ne aflăm, dar nu ne dăm prea bine seama de ce. Eu banuiesc că de vina este mentalitatea intelectualului român. Atunci când suntem asupriţi, nu ne ridicăm împotriva asupririi, ci tăiem firul în patru şi facem din descrierea mizeriei un scop în sine şi chiar o virtute. Negăsind o soluţie perfectă, singura pe care am accepta-o, ramânem în mlaştina, satisfăcuti că “le-am zis-o”. Cunosc foarte puţine cazuri în care nişte intelectuali români au fost în stare să renunţe la ceva din personalitatea lor pentru binele comun. Vă amintiţi ce s-a întâmplat când a izbucnit scandalul legat de plagiatul lui M. Angelescu? Am facut o întrecere de eseuri literare pe site, în loc de a semna cu totii un memoriu în presa, prin care să-i cerem ministrului să-l demită.
Eu am lansat un apel, presupunând cunoscută situaţia care l-a generat. Ştiu la fel de bine care sunt slăbiciunile Academiei şi ale universităţilor, dar astfel arată instituţiile noastre, nu cu mult altfel decât suntem noi înşine. Este însă mai bine să depinzi de trei instituţii îndoielnice decât de una singura. Este vital ca finanţarea să vina de la toate trei. Dependenţa de toate trei este o oarecare garanţie a independenţei specialiştilor. Restul depinde de competenţa şi de simtul onoarei al acestor specialişti.
Apelul a fost lansat spre a se găsi repede o soluţie. Dacă vreţi, haideti să-l depersonalizăm, să nu-l mai numim “apelul lui Piso”. Doresc să mă amestec în masa arheologilor nemulţumiti. Vă rog însă să răspundeţi punctual propunerilor făcute, ele vor fi numerotate între timp. Vă rog să le îmbogăţiţi. Vă rog să adăugaţi altele. Important este să ne îndreptăm privirea spre viitor şi nu să măcinăm aceeaşi făină. Nu uitati că se apropie sesiunea pe ţară a arheologilor!
Cu salutari colegiale,
Ioan Piso
Multe dintre detaliile exprimate de d-l prof.dr.Ioan Piso si de ceilalti colegi sunt de luat in seama. E greu de precizat, in acest moment, ca si pentru anii care vin, cate dintre ele sunt realizabile. Dupa felul in care merg treburile in Romania, inclusiv in privinta cercetarilor arheologice si a protectiei monumentelor, nu prea sunt motive pentru un optimism – chiar temperat.
Cateva opinii:
-Ar fi salutara revenirea la componenta de acum circa 10 ani a Comisiei Nationale de Arheologie, cu reprezentanti in numar (aproximativ) egal ai Academiei Romane, MCC si MEC; numarul poate fi cel actual (21) sau care a mai fost candva (31 sau 33). Alegerea mebrilor s-ar putea face, cum a mai fost, cu ocazia Sesiunii anuale de rapoarte arheologice.
Dar apare o problema: multi specialisti de valoare, datorita pensionarii (la varste variabile, adesea in functie de interesele sefilor unor institutii) nu pot participa la sesiunile anuale din motive financiare. Punctele lor de vedere n-ar fi neglijabile. Poate unii (pana la o varsta anumita si in deplinatatea capacitatilor, eventual pana la 70 – (75?) ani ar putea fi chiar membri ai CNA. (Sa ne aducem aminte de I.Nestor, D.M.Pippidi, Gh.Diaconu, Radu Popa etc. care au fost membri ai CNA pana spre sfarsitul vietii lor).
-Nu vad, in conditiile actuale, cum CNA ar putea functiona autonom – din punct de vedere financiar si al personalului (angajat?). Ar trebui sa functioneze dupa modelul unei Agentii guvernamentale, subordonata direct guvernului. Dar tocmai asemenea agentii au fost de curand desfiintate, ori reorganizate. Daca suntem realisti, nu putem cere acest lucru. CNA ar putea ramane in continuare in structura administrative a Ministerului Culturii si Cultelor (date fiind obligatiile acestuia pe linia conservarii si protejarii patrimoniului), cu fila proprie de buget, asupra careia ministrul ori reprezentantii lui nu ar putea intervene pe parcurs. Ei ar asigura doar, prin semnaturi autorizate, realizarea acestui buget. (O situatie asemanatoare a existat la Ministerul Educatiei si Cercetarii, in legatura cu fostul Institut Roman de Tracologie, care avea fila proprie, stabilita de Ministerul Finantelor; ministrii de atunci n-au putut bloca cheltuielile Institutului, chiar daca au incercat).
Rolul CNA va trebui sa fie hotarator, nu doar consultative in domeniul patrimoniului.
Retribuirea presedintelui CNA l-ar transforma intr-un functionar (inalt), supus tuturor incercarilor. Nu cred ca e bine. Activitatea voluntara, determinate de profesionalismul si respectful pentru acest domeniu de cercetare a membrilor comisiei, a presedintelui si a vicepresedintilor, i-ar pune la adapost de imixtiunile celor interesati (indifferent care ar fi ei); foarte important este caracterul celor in cauza.
-Consider absolute necesara o reorganizare a Comisiilor zonale (= regionale). In present in ele sunt cuprinsi toti arhitectii sefi ai judetelor arondate unei anumite comisii, la care se adauga – ici-colo – cate un specialist (arheolog sau istoric). Arhitectii sefi sustin, mai intotdeauna, interesele edilitare si de amenajare a teritoriului judetelor pe care le reprezinta; mai putin ale patrimoniului arheologic si istoric. Comisiile zonale iau adesea hotarari importante in legatura cu unele situri arheologice (ori cu monumentele de tip B); ele trebuiesc formate din specialisti autentici, asa cum a fost pana de curand. Consider foarte important ca baza – respective comisiile zonale – sa fie alcatuite corespunzator, cu specialisti imuni la imixtiunile de orice fel.
Mihai Irimia
În primul rând aş dori să-mi exprim bucuria la apariţia acestuia apel lansat de D-nul profesor Ioan Piso din Cluj pe care, fără nici o ezitare l-aş asemui bine cunoscutului roman al lui Alexandre Dumas „După douăzeci de ani”.
Concret discuţia lansată are la bază situaţia arheologiei din România, sunt perfect de acord cu punctele de vedere ale D-lui Profesor, mai ales că ştiu foarte bine care este situaţia în Transilvania, dar şi din Banat.
Am discutat cu unii dintre colegii mei din Banat, care împărtăşesc aceleaşi puncte de vedere, dar care, din comoditate sau diferite alte motive nu îndrăznesc să intre pe acest site.
Sunt convins că deschiderea acestui subiect „fierbinte” nu va rămâne fără urme, iar intervenţia mea nu vrea să fie pentru moment decât un salut şi o aderare la acest apel spre binele arheologiei de la noi.
De acord. Este cazul ca arheologii sa-si constituie o forma de organizare profesionala, si sa-si faca auzita opinia de specialisti ai domeniului.
Cred si eu ca nu e bine ca o singura institutie – fie ea si de stat – sa decida in probleme atat de delicate cum sunt vestigiile arheologice, parte esentiala a patrimoniului cultural national si universal.
Desi cred partial in utilitatea unui demers de acest gen în acest fel, imi exprim convingerea ca situatia din arheologia romaneasca este proasta.
Sunt de acord cu principiile enuntate de prof. Piso, dar acestea sunt probleme care ating puncte sensibile de administratie, dificil de rezolvat in viitorul apropiat. Nici o institutie de cultura din Romania nu se poate lauda ca sta bine din punct de vedere administrativ si financiar. Prin urmare, solutiile la indemana ar fi sa ne inspiram din modele viabile aplicate in Germania bunaoara. Cred si eu, pe linia celor spuse de I. Bogdan-Cataniciu sau Mihai Irimia, ca singura solutie pentru bunul mers al arheologiei din Romania se constituie din crearea Comisiilor zonale care sa fie responsabile direct pentru cercetarea arheologica din Romania. Aceste comisii ar trebui sa fie cele care sa aiba atributii clare. Existenta unei CNA va fi inutila in aceste conditii. Sigur, se va pune problema componentei acestor comisii. Cred ca la nivel zonal se vor gasi suficienti specialisti care sa poata decide in cunostinta de cauza.
Fara indoiala astfel de Comisii ar trebui sa functioneze sub umbrela unei asociatii a arheologilor, cu norme legiferate conforme cu un cod deontologic corect.
Sunt de acord cu principiile enuntate de D-nul prof. Ioan Piso, dar nu cred ca in Romania se va intimpla asa ceva :
- ar fi nevoie de o legislatie clara limpede cu atributii si sanctiuni care sa nu fie interpretabile.
-nu cred ca aparatul “functionarilor ” centrali o sa lase din ” mana” o parte din puterea de decizie pe care o au acum.
-nu cred ca oamenii politici ar dori sa mai apara inca o “bresla” profesionala (care sa fie si independenta ) asemanatoare cu cea a medicilor si notarilor, care sa aiba putere de decizie in zona constructiilor.